Istorie
_
În secolul al XII-lea, slavii au format primul stat propriu în Serbia. Pe parcursul următoarelor secolele, ţara a fost guvernată de diferiţi conducători străini, în urma formării Imperiului Austro-Ungar sau a Imperiului Otoman. La sfîrşitul secolul al XIX- lea a avut loc proclamarea Regatului Serbiei. După Primul Război Mondial, în anul 1918 Serbia devine parte a Iugoslaviei.
Tensiunile dintre grupurile entice a forţelor de securitate sârbe şi Armata de Eliberare din Kosovo, care au avut loc în anul 1991 au dus la destrămarea Iugoslaviei. Drept urmare, statele membre ale Iugoslaviei şi-au cîştigat treptat independenţa. Deşi războiul s-a încheiat în anul 1999, ulterior au mai avut loc diferite confruntări.
Între anii 2003 - 2006, Serbia a fost parte a Uniunii Statale Serbia și Muntenegru. În anul 2006, Serbia şi-a declarant independenţa.
În anii 1998/99 a avut loc războiul din Kosovo. În rezultat, regiunea Kosovo şi-a declarant în anul 2008 independenţa faţă de Serbia. Multe state au recunoscut deja independeţa Republicii Kosovo (inclusiv Germania). Serbia are totuşi o părere diferită.
Merită de ştiut
_
Peste 8% din suprafaţa Serbiei cuprind 5 parcuri naţionale, 20 parcuri naturale şi 590 de rezervaţii naturale.
Ţara este una dintre cei mai mari furnizori de zmeură din lume.
Porţile de fier au fost considerate cea mai periculoasă porţiune a întregului rîu Dunărea (Trecerea de pe Dunăre) şi poate fi traversată doar cu ajutorul localnicilor.
Date & Fapte
_
Capitala Belgrad
Limba Sarba
Valuta Dinar
Locuitori 7,1 Milioane
Suprafaţa 88 361 km²
Specialităţi bucate consistente la grătar, precum Ćevapčići
Geografie In mare parte păduri forestiere divizate de râurile Dunărea şi Sava. Nord: suprafeţe uniforme fertile. Sud: munţi, suprafeţe acvatice şi cîmpii fluviale.