Istorie
_
În secolul al 14-lea, teritoriul actual al Moldovei a făcut parte din Pincipatul Moldovei.
Printre cei mai renumniţi domnitori a fost Stefan cel Mare. El a luptat cu success împotriva atacurilor Imperiului Otoman şi a Poloniei. Următorii conducători ai Moldovei nu au avut un success atît de mare.
În cele din urmă, Moldova a căzut în secolul al 16-lea sub dominaţia Imperiului Otoman şi în următoarele secole a urmat o permanentă schimbare a guvernării.
În anul 1812 Basarabia, care includea şi teritoriul actual al Moldovei, a fost cedată Rusiei. În 1918, Republica Democratică Moldovenească a devenit parte din România Mare.
Începând din anul 1940, Moldova a aparţinut Uniunii Sovietice. După destrămarea acesteia, Republica Moldova şi-a declarat
în anul 1991 independenţa.
Merită de ştiut
_
Republica Moldova are în mod abstract forma unui strugure de viţă de vie şi a obţinut titlul de “ţara care ne deschide uşile pre paradisul vinului”.
Producerea vinului este ocupaţia de bază în Republica Moldova.
În 2005, beciurile din Mileștii Mici, cu o suprafaţă de 200 km,
a fost înregistrată în Guinness World Records ca cea mai mare colecţie de vinuri din lume cu aproximativ 2 mln. sticle.
In prima zi a lunii Martie, se dăruieşte rudelor şi prietenilor cite un Mărțișor. El este format din două fire de aţă: una alba şi una roşie, simbolizînd sosirea primăverii.
Date & Fapte
_
Capitala Chișinău
Limba Română
Valuta Leu
Locuitori 3,56 Milioane
Suprafaţa 33 843 km²
Specialităţi mămăliga, brânza de oi, zeama, plăcinte, sarmale
Geografie dealuri şi văi
Personalitati celebre
_
Maria Bieşu In 1967 a obţinut la Tokyo premiul ‘Cupa de Aur’, şi astfel titlul de ‘Cea mai buna Cio-Cio-San din lume’
Eugen Doga Cel mai renumit compozitor, fiind considerat un geniu. Este unul din cei mai buni compozitori ai secolului XX.